Cresc importurile de gaze ale României, din Bulgaria, dar și din Ungaria. De ce se cumpără din exterior? Explicațiile șefului Transgaz

Cresc importurile de gaze ale României, din Bulgaria, dar și din Ungaria. De ce se cumpără din exterior? Explicațiile șefului Transgaz
Publicat: 10/01/2024, 17:26
Actualizat: 10/01/2024, 18:27

Pe fondul creșterii consumului de gaze naturale cauzate de răcirea vremii, operatorii economici din România au importat, miercuri, 5,8 milioane de metri cubi de gaze cu 2 milioane mai mult decât în ziua precedentă, iar aproximativ o treime din cantitatea totală a venit din Ungaria, iar restul din Bulgaria, în timp ce cu o zi în urmă toate gaze de import veneau printr-unul din punctele de interconectare cu vecinii din sud.

România consuma miercuri, la ora 12:00, 55,4 milioane de metri cubi de gaze, cu 700 de mii de metri cubi mai puțin decât marți, când totatul se ridica la 54,7 milioane de metri cubi de gaze, conform datelor oficiale ale Transgaz.

Marți, producția internă era de 23,9 milioane de metri cubi de gaze, iar importurile erau de 3,8 milioane de metri cubi de gaze, care au intrat exclusiv din Bulgaria, prin punctul de interconectare Negru Vodă. Din depozite se extrăsese o cantitate de 27 milioane de metri cubi de gaze.

Sursa: Transgaz

Miercuri, producția internă a crecut ușor, la 24,1 milioane de metri cubi de gaze, iar importurile, la 5,8 milioane de metri cubi de gaze, în timp ce cantitatea extrasă din depozite ajunsese la 25,5 milioane de metri cubi de gaze. Din sud au venit în țară 4,1 milioane de metri cubi de gaz, iar prin conducta de interconectare cu vecinii din vest, Csanádpalota, au intrat 1,7 milionae de metri cubi de gaze. O altă noutate a zilei de miercuri a fost că operatorii români au și exportat gaze, spre deosebire de marți, către Republica Moldova, respectiv o cantitate de 400.000 de metru cubi de gaze care au ieșit prin punctul de interconectare Ungheni.

Sursa: Transgaz

Ion Sterian: „Putem trece iarna cu gazele din producția internă”

Motivul importurilor este că sunt prețurile mai mici, nu poate nimeni să influențeze, este o piață liberă, a subliniat, într-o declarație pentru Gândul Ion Sterian, directorul general al operatorului național de transport al gazelor naturale, Transgaz.

Ion Sterian a reiterat că România poate trece de o iarnă nu foarte geroasă fără importuri, având în vedere și capacitatea de depozitare, ajunsă la un nivel-record la finalul lui 2023.

„Putem trece iarna cu gazele din producția internă, nu e nicio problemă, se poate mări capacitatea până la gazele 31, 32, 33 de milioane de metri cubi de gaze. Am spus că până la un consum de 59, 60, până la 62 de milioane de metri cubi ne descurcăm cu gazele din producția internă și înmagazinare. Dar aici, când importă, este vorba de prețuri. Nu avem piața unică de gaze, economie de piață? Asta este, fiecare își ia de unde găsește mai ieftin, de-asta se importă gaze”, a precizat șeful Transgaz.

„Consumul zilnic din această iarnă, în zilele în care a fost frig, a fost de 46 – 47 milioane de metri cubi de gaze, iar România a făcut faţă fără nicio problemă. Stăm foarte bine în ceea ce privește înmagazinarea şi extracţia gazelor din depozite. Putem trece de iarna aceasta, atenție, din producția națională, fără importuri, chiar la un consum de 60 – 62 milioane de metri cubi gaze pe zi”, declara Ion Sterian pentru Gândul, în decembrie, înaintea actualului val de frig.

Potrivit directorului general al Transgaz, un astfel de consum se poate înregistra în România în contextul unor temperaturi medii pe țară de -15 grade Celsius, timp de cinci – șapte zile consecutiv. „Aceasta situație nu s-a mai întâmplat de mai mulți ani, din cauza încălzirii globale și schimbărilor climaterice”, a precizat Ion Sterian pentru Gândul.

„Din punct de vedere al unei plase de siguranţă, în continuare Romgaz are un contract de achiziţie de gaze naturale încheiat cu Socar şi, în cazul în care vom avea, să spunem, dar nu anticipăm, evident, un necesar de gaze, ele pot fi accesate”, după cum a explicat recent directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.

Este vorba de contractul dintre Romgaz și Socar Trading, filiala companiei naționale petroliere a Republicii Azerbaidjan, semnat în 3 februarie 2023, la Baku, pentru livrarea de gaze naturale azere în România. Potrivit companiei de stat, contractul prevede posibilitatea livrării unor cantități de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024, prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii la finele lui 2022.

La cât au ajuns depozitele de gaze ale României

Ungaria are depozite mai mari pentru că din producția internă asigură doar 10% din consum și se bazează iarna pe gazele din depozite, pe care le înmagazinează prin importuri.

„S-au extras 25 de milioane de metri cubi de gaze acum, dar puteau să extragă și 30 de milioane de metri cubi de gaze, dacă nu nominalizau la import gaze. Nu este o limită de extragere, la începutul ciclului (noiembrie, decembrie – n.r.), puteam să extragem 36, 37 de milioane de metri cubi de gaze din înmagazinare. Acuma a mai scăzut nivelul de gaze, volumele de gaze înmagazinate, scade și extracția. Depogaz Ploiești și Depomureș, 30, 31, 32 de milioane de metri cubi de gaze le extrag fără nicio problemă, dar nu e nevoie să le extragă, pentru că nu-i nici consumul așa mare, nu e ger acum”, a spius șeful Trasngaz.

Decizia privind apelarea la importuri în perioada următoare va revenit tot operatorilor economici. „ Vremurile sunt grele, iarna, cu temperaturi din acestea, mai scăzute, ca o iarnă normală, se anunță până la sfârșitul lui februarie, e bine că avem gaze înmagazinate”, precizează Ion Sterian.

În principiu, facturile consumatorilor casnici nu vor fi afectate de decizia de import – fiind prețuri mai mici acum pe bursă față de momentul înmagazinării, dar și pentru că în cazul lor și a producătorilor de energie termică, Guvernul stabilind ca producătorii să le vândă furnizorilor gaz la preț reglementat, de 150 de lei/MWh.

Prețul mediu ponderat la Bursa Română de Mărfuri era, marți, de 163,19 lei/MWh, în scădere față de anul trecut. iar la cea mai importantă bursă regională, cea austriacă CEGH, era de 158,89 lei/MWh.

Sursa:BRM

Cum a evoluat capacitatea de înmagazinare în ultimul deceniu

După criza din energie din 2022, România, la fel ca și celelalte țări europene, sunt mai atente cu rezervele de gaze. Capacitatea totală de înmagazinare a României este de 3,170 miliarde de metri cubi, cu 100 de milioane de metri cubi mai mult față de anul trecut ca urmare a investițiilor efectuate de Depogaz.

România avea, la data de 25 octombrie, înainte de sezon de extragere, un grad de umplere a depozitelor de gaze naturale de 101,99%, deci peste 100% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităților de stocare, conform datelor Gas Infrastructure Europe (GIE).

Statul român era printre fruntașele la nivel european în ceea ce privește gradul de înmagazinare în depozitele de gaze naturale, ajungând la 87,63%,  99,46% din mediei UE, conform datelor GIE din 20 decembrie.

Datele publicate atunci de GIE, arată că  România avea în depozite 29,51 Twh de gaze naturale, ceea ce reprezintă 87,16% din capacitatea totală de stocare, de 33,86 TWh. Cantitatea reprezintă 26,27% din consumul anual al României, de 112,35 TWh.

La nivel european, cele mai pline depozite erau în Portugalia (103,69%), Polonia (95,67%) și Suedia (95,35%), în timp ce pe ultimul loc din UE este Croația, cu 75,07%, iar non-UE, Ucraina, cu 29,84%.

În acest an s-a înregistrat maximul istoric al depozitării gazelor, conform graficelor GIE, care au pornit la 2 ianuarie 2012. La acel moment, avea în depozite 16,96 TWh și o capacitate totală de stocare de 31,41TWh.

Cele mai recente date agregate de GIE, din 8 ianuarie, arată că România avea în depozite 27,10Twh de gaze naturale, ceea ce reprezintă 80,04% din capacitatea totală de stocare, de 33,86 TWh. Cantitatea din depozite reprezinta 24,12% din consumul anual al României, de 112,35 TWh.

Bulgaria avea depozitate 4,77 TWh de gaze (81,16% din capacitatea totală de depozitare și 15,37% din consumul anual), dar faptul că se importă din Bulgaria nu înseamnă că acestea siunt din producția internă.

Ungaria avea în depozite 59,95 TWh de gaze, care reprezintă 85,576% din capacitatea totală de depozitare și 56,8% din consumul anual.

Citiți și:

România are depozitele de gaze pline în proporție de 87,16%. Ion Sterian, director general Transgaz: „Putem trece de iarna aceasta fără importuri”

VIDEO | Cât de pregătită e România pentru iarna care vine? Directorul Romgaz: „Nu vedem nicio sincopă în aprovizionare”. Care e „plasa de siguranță”

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...